Avem un român în Comisiile FINA: George Gaiță, omul sub aripa căruia a renăscut poloul românesc

Redactor:
Andru Nenciu
Avem un român în Comisiile FINA: George Gaiță, omul sub aripa căruia a renăscut poloul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul sub aripa căruia a renăscut poloul românesc în anii 2000, George Gaiță, a fost ales azi în Comisia de Finanțe a Federației Internaționale de Natație (FINA), în timpul congresului ce a avut loc la Budapesta, oraș în care se desfășoară în aceste zile Campionatul Mondial.

Fost jucător la Dinamo și component al primei reprezentative, Gaiță este omul care din postura de președinte al forului român l-a numit pe Vlad Hagiu selecționer, iar naționala a ocupat locul 4 la Europenele de la Belgrad (2006) și locul 6 la Campionatul Mondial de la Montreal (2005), performanțe istorice pentru sportul cu mingea pe apă de la noi. Tot Gaiță l-a adus, înainte să plece în 2008 din fruntea FRP, pe ungurul Istvan Kovacs pe banca naționalei, iar Cosmin Radu și colegii lui au ajuns la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Gaiță este unicul președinte de federație din România care a avut puterea să-și dea demisia după un eșec al naționalei: în martie 2008, la Oradea, după ce prima reprezentativă a ratat accederea la JO din Beijing la preolimpicul din orașul de pe malul Crișului, Gaiță a spus că va demisiona și s-a ținut de cuvânt.


Gaiță, primul din stânga de pe rândul de jos, pe vremea în care juca la Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×